UE între competiție și armonizare fiscalã

2015-06-04 0 comentarii

Fiscalitatea la nivelul UE este un subiect care a revenit pe agenda publicã, iar dezbaterile pe marginea acestuia sunt de multe ori aprinse, ideile promovate fiind de cele mai multe ori contradictorii. Deputații europeni ai PPE sunt conștienți de nevoia de a exprima poziții clare în dezbaterile europene, inclusiv în privința fiscalitãții europene. Avem nevoie de reguli europene în domeniul fiscalitãții sau avem nevoie de diversitate la nivelul statelor membre? Care este calea cea mai eficientã spre competitivitate în condițiile în care sistemele fiscale trebuie sã fie echitabile? Acestea sunt doar douã întrebãri la care trebuie gãsit un rãspuns viabil. Cetãțenii europeni așteaptã echitate fiscalã și diminuarea poverii care apasã IMM-urile, dar, în același timp, și reguli clare care sã elimine abuzurile comise de companiile multinaționale prin schemele agresive de optimizare fiscalã.
Reunit la Budapesta, Biroul Grupului PPE din Parlamentul European a adoptat, azi, (joi, 4 iunie 2015 - n.n) draft-ul unui document de poziție referitor la fiscalitatea europeanã. PPE se pronunțã în favoarea salvgardãrii suveranitãții fiscale a statelor membre. Deciziile în domeniul fiscalitãții trebuie luate de guvernele europene astfel încât sã rãspundã nevoilor de competitivitate a propriile economii, sã asigure discriminarea pozitivã a IMM-urilor și sã stimuleze crearea de noi locuri de muncã.
Se vorbește din nou de armonizarea fiscalã la nivelul UE. Existã mai multe componente ale acesteia. PPE sprijinã tendințele de armonizare fiscalã atunci când vorbim despre regulile de calcul ale bazei de impozitare. Impozitele trebuie plãtite în țara în care se desfãșoarã în mod real activitatea economicã taxabilã, acolo unde are loc crearea de valoare adãugatã. Suntem, de asemenea, în favoarea armonizãrii procedurilor de administrare fiscalã, eliminând astfel dubla taxare sau dubla netaxare a unor activitãți. Ne opunem categoric armonizãrii cotelor de impozitare. Acesta este domeniul în care guvernele trebuie sã decidã luând în considerare condițiile concrete din fiecare stat membru în parte. În cazul României, aceastã poziție este esențialã, deoarece ea vine în sprijinul nevoii țãrii noastre de a pãstra pe termen mediu cota unicã de impozitare. Recenta decizie a Guvernului de a reduce TVA pentru toate produsele alimentare de la 24 % la 9% este un exemplu al nevoii de a pãstra la nivel național decizia privind cotele de impozitare. Aștept cu real interes evaluarea efectelor acestei decizii la sfârșitul anului 2016. Unii analiști vorbesc despre evaluarea efectelor dupã 6 luni de la aplicare, dar eu aș fi mai prudent. Cred cã avem nevoie de rezultatele unui întreg an pentru a putea trage concluziile corecte.
Subiectul taxãrii în UE este unul extrem de amplu și complicat. Multe dintre statele membre din estul Europei, este și cazul României, trebuie sã punã imediat un accent pe îmbunãtãțirea capacitãții de colectare a taxelor și impozitelor, în vreme ce prioritatea altor state membre care au o legislație fiscalã permisivã este aceea de întãrire a acesteia, astfel încât optimizarea fiscalã agresivã a multinaționalelor sã fie reglementatã într-un mod transparent. PPE este conștient de faptul cã doar prin asigurarea unei adevãrate echitãți fiscale se poate recâștiga încrederea cetãțenilor europeni. Ei au dreptul de a cunoaște modul de utilizare a banilor lor, transparența fiind o nevoie legitimã.

Budapesta, 4 iunie 2015

rss

MAI MULTE ŞTIRI

  • › 2016-12-21
    Vă doresc Crăciun fericit şi un An Nou plin de împliniri!
    › 2016-12-05
    Administrațiile locale din Ungaria sprijină candidații UDMR la alegerile parlamentare, a declarat liderul UDMR Hunedoara, Iuliu Winkler, luni, la Deva, după ce s-a întâlnit cu delegația din județul Vas, înfrățit cu județul Hunedoara, condusă de Marton Ferenc, vicepreședintele Consiliului Județean Vas din Ungaria.
    › 2016-11-20
    Organizațiile de tineret care activeazã în comunitãțile maghiare dispersate au provocãri specifice, însã prin colaborarea lor se pot obține rezultate mai bune, a declarat Széll Lõrincz, liderul listei UDMR Hunedoara la Camera Deputaților, în cadrul întrunirii organizațiilor de tineret membre ale Conferinței Tineretului Maghiar din România (MIÉRT), care s-a desfãșurat, sâmbãtã, la Hunedoara.

FOTOGRAFII RECENTE

Scroll